LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
Tataie - Nokia connecting people © Nicu Cherciu
LA TATAIE © NICU CHERCIU
LA TATAIE © NICU CHERCIU
Moise Nica, tanchistul rucărean avansat în grad de Stalin
Moise Nica s-a sacrificat pentru patrie timp de trei ani de zile pe frontul de apus, a fost trecut în rezervă cu gradul de sergent în armata română şi cu gradul de locotenent în armata rusă. S-a împrietenit pe frontul de apus cu Emil Bodnăraş şi pentru că a salvat sora unui general rus a fost înaintat la gradul de ofiţer din ordinul lui Stalin.
A fost specializat la şcoala germană de tancuri
Rucărean get-beget, veteranul de război Moise Nica, 88 de ani, a îmbrăcat haina militară la 16 ani, atunci când a fost luat la premilitară. „În fiecare duminică mergeam la instrucţia de la premilitară cu conştiinciozitate şi pentru faptul că eram aşa un pic mai isteţ am fost luat şi dus la o şcoală la Regimentul 30 Infanterie. După trei luni de zile de cursuri am fost pus instructor la premilitară pentru că tocmai făcusem 18 ani. Aici am activat până când am decis să mă înrolez”, povesteşte rucăreanul. După perioada de premilitară, Moise Nica a decis să se înroleze voluntar în armată. A cerut să fie repartizat la artilerie grea, însă în cele din urmă a primit repartiţia la tancuri, la Regimentul 2 Care de Luptă. „M-am prezentat la unitatea respectivă într-o pădure din apropierea Bucureştiului, acolo unde era dislocat regimentul. Am intrat într-o încăpere civil şi am ieşit militar. Îmi amintesc că la pădurea aceea îi spunea Iuda şi că acolo am cerut iniţial să fiu pregătit pentru comandant de tanc. Am făcut vreo săptămână pregătire pentru comandant de tanc, dar pentru că aşa a vrut un superior am fost trecut la şcoala de conductori de tanc. Fiind aliaţi cu nemţii, aceştia monitorizau fiecare militar român, iar cei care erau mai răsăriţi erau specializaţi de ei. Aşa s-a întâmplat ca la un moment dat să fiu remarcat şi apoi să fiu trimis în Germania la şcolarizare. Nu ne-a spus nimeni nimic. Am fost urcaţi în tren şi ne-am trezit la Hamburg. Aici am făcut şcoală de mecanici timp de o lună de zile. Vă spun că de la nemţi ai ce învăţa nu glumă”. Moise Nica a fost în acel moment singurul tanchist român care a fost şcolarizat aşa cum trebuie în Germania, fiindcă alţi trei români care au mers împreună cu rucăreanul nu au stat decât două zile la aceste cursuri, necorespunzând cerinţelor şcolii germane de tancuri.
„Am fost băgat în trupa de sacrificiu”
La întoarcearea în ţară, Moise Nica a găsit Regimentul 2 Care de Luptă la Iaşi. Aici a luat imediat în primire un tanc românesc, graţie şcolarizării din Germania. Nu a luat parte la război pentru că pe 6 august 1944 Regimentul 2 Care de Luptă a primit ordin de retragere la Bucureşti, fiind dislocat în pădurea de la Băneasa. „Până la urmă, comandamentul Regimentului nostru a fost stabilit în pădurea Iuda dintre Târgovişte şi Bucureşti. Îmi amintesc că în noaptea de 22 spre 23 august 1944 eram ofiţer de serviciu pe unitate. Era o ploaie teribilă… Şi, atunci eu am aflat de la un pădurar că s-a trecut de partea cealaltă a baricadei. Chiar cu câteva zile înainte un maior ne-a ţinut o predică în care ne tot spunea că armata germană era cea mai puternică din lume, că merge din victorie în victorie, iar în acea miercuri acelaşi maior ne-a spus că Majestatea Sa Regele Mihai ne-a dat ordin să oprim prostiile pe care le fac nemţii în ţară şi să-i azvârlim din România”. După momentul 23 august 1944, Regimentul din care făcea parte şi rucăreanul nostru a intrat în cele din urmă în luptă împotriva germanilor. „Am fost băgat la început la trupa de sacrificiu, la trupa de cercetare. Eram sergent şi-mi amintesc că la un moment dat am fost seceraţi de o mitralieră. Eu am scăpat ca prin minune neatins şi am reuşit să chem formaţiile de tancuri. Totul se întâmpla în apropiere de oraşul Târgovişte. Aşa am primit botezul focului!”, ne-a mai spus nea Moise.
A fost la un pas de moarte
Sergentul Moise Nica a luptat în prima fază în cel de-al doilea război mondial pe traseul Târgovişte-Ploieşti-Predeal-Braşov-Sf. Gheorghe. În oraşul Sf. Gheorghe Regimentul 2 Care de Luptă a primit ordinul de a se întoarce la Bucureşti pentru asigurarea pazei interne a ţării. „În februarie 1945 ni s-a spus că plecăm în manevră sau turneu, însă am fost suiţi în tren cu destinaţia Cehoslovacia. Aici am luat parte la lupte serioase, am intrat în luptă directă cu panzerele nemţeşti. A fost prăpăd… Un proiectil a atins spatele tancului pe care îl conduceam şi motorul a luat foc. A explodat turela şi tot echipajul a fost nimicit. Doar eu am reuşit să mă salvez pentru că un mecanic-conductor mai are o ieşire din tanc, pe dedesubt. Am încercat să-i salvez şi pe camarazii mei, dar a fost prea târziu. Am scos trupurile carbonizate aproape în întregime. După acest episod am fost inclus într-o unitate rusească şi am mai luptat şi prin Austria cu Divizia 169 rusă. Îmi amintesc că treceam cu tancul peste grămezi de morţi…”.
A salvat de la moarte sora unui general rus
Tot în Austria, Moise Nica a avut parte şi de un episod special, reuşind să salveze de la moarte o femeie ofiţer din armata rusă. „Era căpitan în armata rusă şi şefă a spitalului militar 303 rusesc. Mai mult, era sora unui general din armata rusă. Acesta m-a luat la un moment dat cu el şi, într-o şedinţă, m-a înaintat la gradul de ofiţer în armata rusă direct din ordinul lui Stalin. Aşa am ajuns locotenent în armata rusă, deşi eram doar sergent în armata română. Ruşii au vrut să mă oprească la ei în armată şi chiar să merg în Rusia după război, ca să nu mai zic că acea femeie ofiţer vroia să se căsătorească cu mine. Dar nu am vrut şi pace! M-am întors la ai noştri şi, cum regimentul din care am făcut parte se cam destrămase, am fost repartizat la Regimentul 33 Infanterie Tulcea, după care, la finalul războiului, am fost detaşat ca specialist la Regimentul 1 Care de Luptă”.
S-a împrietenit pe front cu Emil Bodnăraş
După război, rucăreanul Moise Nica a fost numit comandant al Şcolii de mecanici-conductori de la Târgovişte, unde a pregătit ofiţeri în această armă. „Mă împrietenisem la un moment dat cu Emil Bodnăraş în timpul războiului, pe front. Era locotenent pe atunci, mult mai târziu ajungând ministru. Şi, când devenise un om mare în stat, la un moment dat eu a trebuit să-i dau onorul pe când el făcea o vizită la şcoala pe care o conduceam. Atunci i-am cerut şi eu un favor şi anume acela de a putea pleca din armată şi de a mă întoarce acasă, la Rucăr, pentru că superiorii mei nici nu se gândeau să piardă un specialist aşa ca mine. Aşa că lui Bodnăraş i se datorează faptul că am reuşit să mă întorc pe meleagurile natale”. Moise Nica s-a sacrificat pentru patrie timp de trei ani pe frontul de apus, a fost trecut în rezervă cu gradul de sergent în armata română şi cu gradul de locotenent în armata rusă şi cu toate astea rucăreanul este remunerat în prezent cu o pensie de veteran de război de numai 250 de lei lunar.
Marius IONEL
fotoblog nicu cherciu 
Comentarii recente